Dragomir: „Dacă nu plătesc, reziliem contractul”
Război în toată regula între Antena 1, deţinătoarea drepturilor de televizare a Ligii 1, şi Mitică Dragomir, preşedintele LPF. Directorul general al Antenei 1, Dan Matiescu, anunţă că că meciurile de Liga 1 nu vor face la anul mai mult de 14 milioane de euro. În condiţiile în care RCS&RDS şi Antena 1 au plătit pentru actuala ediţie de campionat 34 de milioane de euro.
„Nu numai că audienţa a scăzut, dar asistăm la o reticienţă din partea clienţilor de publicitate, care nu mai doresc plasarea spoturilor în apropierea meciurilor de fotbal din Liga I, din cauza acuzelor aduse arbitrajului”, a declarat Matiescu pentru Mediafax.
“Negocierile vor avea loc între LPF şi consorţiul care deţine drepturile. Sperăm că LPF va aborda aceste tratative cu maximă răspundere, întrucât implicaţiile negative ale neajungerii la un rezultat pot fi pentru unele cluburi aproape distructive. În cazul în care nu vom ajunge la un compromis, vom solicita, cel mai probabil, rezilierea contractului. Evident, mai întâi pe cale amiabilă, dar în astfel de situaţii probabilitatea de a ajunge în instanţa de judecată este foarte mare, aşa că luăm în calcul solicitarea unor despăgubiri de peste 40 milioane de euro pentru un produs care a fost alterat în mod intenţionat în acest sezon. În acelaşi timp, vom bloca organizarea unei noi licitaţii, iar drepturile devin litigioase”







BEST-HOOLIGANS
FREE LIVE TV
onlyus.ro
