Încruntat stă pe banca de rezervă tolănit pe spate cu mâinile în şold. Priveşte în gol spre nicăieri. Ştie că-l aşteaptă sfârşitul la echipa ce a iubit-o din prima zi când a păşit pe gazon şi până în ultima după ce a plecat. Nimeni şi nimic nu-l mai pot salva de la acest deznodământ nefericit.

Fanii îi cer socoteală, patronul în reneagă, jucătorii nu-l mai ascultă.Este singur împotriva tuturor, este unic, este dur este Marius Lacatus.Idolul steliştilor de când aducea prima victorie, în anii de glorie a echipei militare. Acum este uitat pe banca de rezervă de lume, de prieteni de duşmani şi de toţi. Nimeni nu-l bagă în seamă, Pedrazinni se zbate ca un leu în cuşcă compensând lipsa de idei. Jucătorii nu schiţează nimic, pur şi simplu mimează fotbalul aducând furia în tribune.

Istoria şi palmaresul nu mai contează în acest caz. Mândria şi onoarea sunt puse deoparte şi ne arată adevărata faţă a antrenorului Marius Lacatus. Nu a jucătorului şi nici a omului ce este. Doar a meseriei pe care o practică. Cineva declara la un moment dat că „Marius este un antrenor de locurile 7-8″. Şi a dovedit-o în acest retur, prin jocul modest al echipei sale, care a clacat atât cu echipele mari cât şi cu cele mai modeste.

Jocul de Vineri cu Rapid a fost „picătura care a umplut paharul”.Patronul Stelei a declarat că nu-l va demite pe Lacatus, se va autodemite. La 1-0, Lacatus ieşea la marginea terenului, certându-şi elevii, ca la un meci de antrenament. Era sigur că vor reveni, mai ales că se afla pe propiul teren dar şi deoarece nu-şi putea imagina o înfrângere acasă.

Roş-albaştrii au revenit imediat în joc, prin golul marcat de grecul Kapetanos, singurul atacant care-şi face cum trebuie datoria la echipă. Nimeni însă nu anticipa ce avea să se întâmple. Imediat Lacatus se decide să facă o schimbare total neinspirată. Îl scoate pe Szekely şi-l introduce Dayro Moreno, moment în care galeria stelei îl aclamă pe Janos.

După doar câteva minute, Dayro Moreno face o gafă de amatori, pasându-i unui jucătorul rapidist, care speculează şi-i trimite lui Spadacio,iar acesta din urmă marchează golul victoriei. În acel moment, Lacatus rămâne blocat pe banca tehnică şi nu schiţează decât o grimasă. Echipa sa era desfinţată de una recontruită de antrenorul „de vreme  rea” Viorel Hizo.

Greu de crezut, mai ales că după golul egalizator steliştii mai sperau la victorie. Fanii scandau împotriva antrenorului dar şi al jucătorului introdus de el. Imposibil de imaginat asemenea rezultat. Nebunia se dezlănţuie, fanii Stelei scandează în compensaţie trivialităţi la adresa oaspeţilor, în timp ce patronul îşi pregăteşte declaraţiile de după meci.

Arbitrul german mai accentuează chinul Steliştilor cu câteva minute, moment în care nici o pasă nu se poate lega din piciorul militarilor. Final de meci. Lacatus nu se mişcă de pe banca Stelei, patronul părăseşte loja, în timp ce fanii pleacă scandând demisia şi cerându-i socoteală antrenorului cât şi patronului.

Un meci cât o finală pentru simbolul roş-albaştrilor, care nu mai are decât o singură şansă, aceea de a pleca acum pe uşa din faţă. Pleacă cu un gust amar şi cu regretul că nu a reuşit să-şi califice echipa de suflet în Liga Campionilor. Părăseşte Ghencea cu privirea în pământ, dar cu speranţa că  fosta sa echipă va ocupa un loc în Europa League. Ghencea rămâne „templul său”, unde a reuşit mari performanţe. Steaua rămâne singura echipa ce a făcut şi va face în continuare parte din inima sa.Culorile roş-albastre rămân singurele care-l fac să verse lacrimi de fericire. Cât despre fanii care au scandat împotriva lor, Lacatus a declarat că sunt doar o parte din cei care iubesc cu adevărat această echipă.

Poate că Marius Lacatus nu este antrenorul care-i lipsea Stelei, poate nu este cel care trebuia să redreseze echipa, însă este singurul care va putea veni în Ghencea să antreneze şi pe gratis. Este un simbol care a făcut performanţă şi care a pus umărul la trofeele Stelei. NU-l criticaţi pentru ceea ce nu a reuşit ci veneraţi-l pentru ceea ce a fost. NU-l arătaţi cu degetul arătător pentru că a scandat împotriva rivalilor „de moarte” de la Dinamo, ci amintiţi-vă când rupea tibiile adversarilor. NU-l certaţi că este un antrenor slab, ci felicitaţi-l pentru că este un simbol al Stelei. Respectaţi-l pentru ceea ce este, nu pentru antrenorul care a fost!

Editorialist: G.S.